Orientarea sexuală

Definiţie

„Ca şi sexualitatea, orientarea sexuală se referă nu doar la actul sexual, ci la un complex de factor incluzând, pe lângă atracţia erotică, comportamentul sexual, fanteziile sexuale, îndrăgostirea, auto-definirea şi preferinţele sociale. Orientarea sexuală a unei persoane se prefigurează în copilărie, devenind cel mai adesea clar conturată la pubertale şi adolescentă. În mod tradiţional, orientarea sexuală a unei persoane este definită în funcţie de sexul celor faţă de care acesta sau aceasta este atras sau atrasă sexual. Astfel, dacă cineva este atras sau atrasă de persoane de sex opus, orientarea sa este heterosexuală. Dacă este atras sau atrasă de persoane de acelaşi sex, orientarea sa este homosexuală. lar dacă este atras sau atrasă de persoane de ambele sexe, orientarea sa este bisexuală” („Orientarea sexuală. Ghid pentru profesori”, Asociaţia Accept, Bucureşti, 2005, p. 21. Copyright Asociaţia ACCEPT Bucureşti)

Homosexualitatea

„Homosexualitatea este în general definită drept atracţia emoţională, sexuală şi afectivă constantă faţă de indivizi de acelaşi sex. Deşi mult timp nu a existat un concept care să o numească, homosexualitatea masculină a fost încurajată în Grecia antică, în numeroase culturi primitive, în perioadă timpurie a Imperiului Roman, precum şi în Japonia Evului Mediu, ca un tip de relaţie prin care se asigură continuitatea unui set de cunoştinţe („arta” războiului”, de exemplu) şi de valori „tipic masculine” (filosofice, politice, artistice) de la un bărbat mai vârstnic către unui mai tânăr.

Începând cu secolele III-IV d. Ch. şi până în perioada Renaşterii, însă, homosexualitatea a fost privită drept păcat capital, în societăţile creştinate, (ca şi în cele de religie mozaică şi musulmană) pe baza unor texte din Vechiul Testament şi din Coran şi pe baza unora dintre epistolele Sf. Apostol Pavel. Homosexualii din aceste epoci istorice erau supuşi unor pedepse bestiale, cum ar fi castrarea, executarea prin taierea capului ori arderea pe rug.

Unele expresii culturale ale homosexualităţii reapar în secolul al Xll-lea în cântecele/legendele menestrelilor, iar în perioada Renaşterii, deşi oficial interzisă, homosexualitatea îşi găseşte expresii de marcă în artă unor personalităţi precum Leonardo da Vinci sau Michelangelo.

Odată cu epoca Iluminismului, discursul despre homosexualitate îşi mută accentul de pe latura religioasă pe cea psiho-socială, astfel încât, în multe ţări europene, homosexualitatca era privită drept o manifestare patologică şi un fenomen antisocial.

Acest din urmă aspect a fost speculat de regimul nazist şi, ulterior, de cel comunist, care, considerând homosexualitatea un simptom de „nebărbăţie” şi „slăbiciune” ce ameninţă ascensiunea Germaniei hitleriste şi, respectiv, a sistemelor politice din fostul bloc sovietic, au supus homosexualii unui „program” de exterminare fizică (în lagărele naziste) şi psihologică (în instituţiile psihiatrice şi în închisorile comuniste sau prin şantajul exercitat de serviciile de Securitate comuniste). Toate aceste concepţii se regăsesc, astăzi, în stereotipurile asociate homosexualităţii (...).

1973 este anul în care homosexualitatea a fost exclusă de pe lista dereglărilor şi tulburarilor psihice, de către Asociaţia Psihiatrică Americană. În 1975 Asociaţia Psihologică Americană a reiterat această decizie, declarând că „se opune portretizării lesbienelor, gaylor şi bisexualilor, pe baza orientarii lor sexuale, drept bolnavi mintăl” şi că „sprijină diseminarea de informaţii corecte în ce priveşte orientarea sexuală şi sănătatea mentală precum şi demersurile mocnite să contracareze prejudecăţile bazate pe ignoranţă sau pe convingeri nefondate referitoare la orientarea sexuală”. În fine, în 1993 Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din care face parte şi România, a declarat homosexualitatea drept variantă firească de exprimare a sentimentelor umane. Nefiind o boală, homosexualitatea nu poate fi „vindecată”.

Specialiştii în domeniu consideră că orientarea homo/bisexuală, asemenea celei heterosexuale, nu este o alegere, ci un dat. Homosexualitatea se datorează unui complex de factori genetici, psihologici, sociali şi culturali.

Din punct de vedere politic, numeroase ţări din Uniunea Europeană tind spre garantarea de drepturi egale pentru cetăţenii de orientare homo/bisexuală (incluzând dreptul de a încheia parteneriate sau căsătorii civile şi/sau dreptul de a adopta copii), în virtutea criteriilor generale de egalitate în drepturi şi non-discriminare stabilite la Amsterdam în 1997 şi pe bază a două reglementări majore: Articolul 13 al Tratatului CE din 1 mai 1999 şi Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000.

În ciuda acestor fapte, în câteva ţări europene (printre care şi România) gayii, lesbienele şi bisexualii sunt, în continuare, supuşi discriminării şi priviţi prin prisma unor stereotipuri predominant incorecte.

Ce consecinţe poate avea un mediu social caracterizat prin astfel de atitudini, pentru un adolescent/o adolescentă gay? lată câteva dintre ele:

• Negarea propriei orientări sexuale şi reprimarea sexualităţii, rezultand în ură de sine, depresie şi, în cazuri extreme, sinucidere.
• Recunoaşterea faţă de sine a propriei orientări sexuale, dar adoptarea unei vieţi duble şi ipocrite, pentru a evita reacţiile adverse ale familiei, prietenilor, profesorilor sau medicilor de orientare heterosexuală. Riscul unui stres psihologic continuu, al pierderii respectului de sine şi al sexului „clandestin”, neprotejat, din lipsă de informaţii medicale adecvate, este implicit.
• Recunoaşterea faţă de sine şi faţă de alţii a propriei orientări sexuale, dar expunerea, din această cauză, la posibile agresiuni, violenţă şi discriminare. (...)”

(„Orientarea sexuală. Ghid pentru profesori”, Asociaţia Accept, Bucureşti, 2005, p. 21. Copyright Asociaţia ACCEPT Bucureşti)

Este homosexualitatea o boală psihică sau o problemă emoţională?

„Nu. Psihologii şi alţi specialişti în domeniul psihicului uman sunt de acord că homosexualitatea nu este o boală, o tulburare psihică sau emoţională. Cercetări ştiinţifice obiective întreprinse în ultimii 35 de ani conduc la concluzia că orientarea homosexuală – în sine – nu este asociată cu nici un fel de tulburări emoţionale sau sociale.

În trecut se credea că homosexualitatea este o boală psihică deoarece specialiştii fn domeniu şi societatea în ansamblu au interpretat incorect informaţiile despre homosexualitate, pentru că majoritatea studiilor se făceau pe cazuri de gay şi lesbiene aflaţi în tratament psihiatric sau psihologic. Când au început să examineze date referitoare la persoane de orientare homosexuală care nu se aflau în tratament, cercetătorii şi-au dat seama că homosexualitatea nu este o boală psihică.

În 1973, Asociaţia Psihiatrică Americană a confirmat importanţa noilor cercetări prin eliminarea termenului de „homosexualitate” din catalogul oficial al tulburarilor psihice şi emoţionale. În 1975, Asociaţia Psihologică Americană a adoptat o rezoluţie în sprijinul acestei acţiuni. Ambele organizaţii îndeamnă specialiştii în boli psihice să ajute la înlăturarea stigmatului de boală psihică, asociat încă de unii cu orientarea homosexuală. Din momentul eliminării homosexualităţii din catalogul bolilor psihice, această decizie a fost reafirmată în mod constant prin descoperirile ambelor asociaţii în acest domeniu.

APA încurajează toţi specialiştii în domeniu sănătăţii psihice să acţioneze pentru a ajuta persoanele de orice orientare sexuală să-şi accepte sentimentele şi să-şi depăşească prejudecăţile şi părerile greşite” (Copyright American Psychological Association)

Poate fi schimbată orientarea sexuală prin tratament psihiatric?

„Nu. Chiar dacă orientarea sexuală nu este o boală psihică şi nu există motive ştiinţifice pentru a încerca transformarea gay-lor sau lesbienelor în persoane de orientare heterosexuală, unele persoane pot încerca să-şi schimbe propria orientare sau pe cea a altora (de exemplu, părinţii care încearcă să folosească terapia pentru copii lor). Unii dintre specialişti care folosesc acest gen de terapie declară că au reuşit să schimbe orientarea sexuală a pacienţilor lor (transformând homosexualii în heterosexuali). O examinare mai atentă a acestor rapoarte indică factori care aruncă o umbră de îndoială asupra acestor declaraţii; multe dintre acestea se datorează mai de grabă ideologiei unor organizaţii decât unor cercetări obiective în domeniul sănătăţii psihice. Tratamentele şi rezultatele acestora sunt descrise vag şi nu sunt însoţite de materiale documentare, iar evoluţia pacienţilor este urmărită prea puţină vreme după încheierea tratamentului.

În anul 1990, Asociaţia Psihologică Americană a declarat că nu există dovezi ştiinţifice că terapia de schimbare a orientării sexuale este eficientă şi că poate face mai mult rău decât bine. Schimbarea orientării sexuale nu înseamnă pur şi simplu schimbarea comportamentului sexual al unei persoane. Ar trebui, de asemenea, schimbată şi partea afectivă şi sexuală şi restructurată concepţia despre sine şi identitatea socială. Chiar dacă unii specialişti în domeniul sănătăţii psihice încearcă schimbarea orientarii sexuale, alţii se întreabă dacă este corect din punct de vedere etic să încerci să modifici prin terapie o trăsătură care nu reprezintă o tulburare psihică şi care are o importanţă extremă pentru identitatea unei persoane.

Nu toţi bărbaţii gay şi lesbienele care urmează un astfel de tratament doresc să-şi schimbe orientarea sexuală. Ei pot avea nevoie de terapie pentru aceleaşi motive ca oricine altcineva. În plus, ei pot avea nevoie de sprijin psihologic pentru a-şi asuma identitatea („coming out”) sau pentru a înfrunta prejudecăţile, discriminarea şi violenţa” (Copyright American Psychological Association)

De ce este important ca societatea să fie mai bine informată despre homosexualitate?

„Este probabil ca educarea oamenilor în legătură cu orientarea sexuală să diminueze prejudecăţile împotriva persoanelor de orientare homosexuală.

Informaţiile exacte despre homosexualitate sunt importante în special pentru tinerii care îşi descoperă propria identitate sexuală.
Este fals să credem că accesul la astfel de informaţii ne-ar putea afecta orientarea sexuală” (Copyright American Psychological Association)

Copyright American Psychological Association (APA)
Materialul a fost publicat în limba română de Asociaţia ACCEPT Bucureşti şi tipărit în noiembrie 2007.