Legislaţie în Europa
Căsătoriile homosexuale
Sunt acceptate în Olanda (2001), Belgia (2003), Spania (2005) şi Norvegia (2009).
Căsătoria presupune un parteneriat asemănător celui practicat de cuplurile heterosexuale, cei doi urmând să beneficieze de toate drepturile care decurg în urma acestui act oficial. La acest drept există şi un adagiu şi anume, adopţia unui copil. Ţările care respectă, în plus, acest drept sunt Spania, Belgia, Olanda, Regatul Unit, Islanda, Suedia şi Ungaria. Căsătoriile civile aduc cu ele o serie de drepturi, inclusiv securitate socială, asigurări de sănătate, beneficii la impozit, moştenire etc.
Olanda a fost prima ţară din lume care în 1993 a votat Legea Drepturilor Egale, care stipula şi orientarea sexuală drept categorie nediscriminată. În 1998, Parlamentul olandez a legalizat uniunile civile iar în 2001 căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Uniunile civile
Sunt recunoscute în Danemarca (1989), Norvegia (1993), Suedia (1995), Islanda (1996), Franţa (1999), Portugalia (2001), Germania (2001), Finlanda (2002), Luxemburg (2004), Andora (2005), Regatul Unit (2005), Cehia (2006), Slovenia (2006), Elveţia (2007).
Uniunea civilă sau parteneriatul înregistrat presupune că partenerii se căsătoresc la starea civilă, au multe drepturi similare cuplurilor căsătorite, (în Regatul Unit au drepturi identice), de la drepturi comune asupra proprietăţii până la custodie comună asupra copiilor. În majoritatea ţărilor care recunosc uniunile civile, partenerilor li se acordă aceleaşi drepturi ca celor dintr-un cuplu heterosexual, chestiunea fiind una terminologică – se consideră că societatea acceptă mai bine o astfel de formă de convieţuire pentru persoanele homosexuale, decât cea clasică – căsătoria. Ţările care acceptă uniunea civilă permit şi adopţia copilului partenerului de viaţă, fie acesta natural sau adoptat. Danemarca, Finlanda, Germania şi Norvegia sunt ţările europene care permit adopţia „copilului vitreg”.
Coabitarea neînregistrată
Este legală în Portugalia (2001), Austria (2003) şi Croaţia (2003).
Prin coabitarea neînregistrată, partenerii obţin drepturi după o anumită perioadă de convieţuire, iar drepturile sunt aceleaşi cu ale cuplurilor heterosexuale.
Legislaţia în SUA
Căsătoriile homosexuale
Sunt acceptate în Massachusetts (2004), Iowa (2007) și California (2008). Mai multe detalii
Uniunile civile
Sunt recunoscute în Districtul Columbia (1992), California (1999), Vermont (2000), Maine (2004), Connecticut (2005), New Jersey (2007), Washington (2007), New Hampshire (2008) şi Oregon (2008).
Beneficiile reciproce
Sunt recunoscute doar în Hawaii (1997).
Prin „Beneficii reciproce” se înţelege înregistrarea a două persoane, necăsătorite, indiferent de sexul lor.
Legislaţia în Canada
Căsătoriile homosexuale
Sunt acceptate în provinciile Ontario (2003), Columbia Britanică (2003), Quebec (2004), Teritoriul Yukon (2004), Manitoba (2004), Noua Scotie (2004), Saskatchewan (2004), Newfoundland şi Labrador (2004), Noul Brunswick (2005), Alberta (2005), Insula Prinţului Edward (2005), Teritoriul Nunavut (2005) şi Teritoriile de Nord-Vest (2005). Mai multe detalii
The Civil Marriage Act
A fost introdus în Camera Comunelor de guvernul liberal condus de Paul Martin Jr., în data de 1 februarie 2005. A trecut la vot în 28 iunie 2005, în Camera Comunelor şi în 19 iulie 2005, în Senat şi a fost semnat de Regina Elisabeta a II-a, şeful statului canadian, în ziua următoare, 20 iulie 2005, intrând, astfel, în vigoare.
Legislaţia în Africa de Sud
Căsătoriile homosexuale
Sunt acceptate în Africa de Sud din anul 2006. Mai multe detalii
The Civil Unions Bill
A intrat în vigoare din data de 30 noiembrie 2006, Africa de Sud devenind prima ţară din Africa care recunoaşte căsătoriile homosexuale şi a cincea din lume după Olanda, Belgia, Spania şi Canada.
Legislaţia în alte state
Căsătoriile homosexuale
Căsătoriile homosexuale realizate în alte state sunt recunoscute în Israel (2006), Aruba (2007), Antilele olandeze (2007), SUA: New Mexico (2007), Rhode Island (2007) şi New York (2008).
Uniunile civile
Sunt recunoscute şi în Noua Zeelandă (2004), Uruguay (2007), dar şi în unele regiuni din Argentina (Buenos Aires (2003) si Villa Carlos Paz (2007), Australia (Tasmania (2003), Sydney (2004) şi Melbourne), Brazilia şi Mexic.
Coabitările neînregistrate
Sunt recunoscute şi în Australia, Brazilia, Columbia şi Israel.
Chestiunea căsătoriei
Chestiunea căsătoriei între persoane de acelaşi sex se află în discuţie în ţări precum: Argentina, Austria, Australia, Brazilia, Chile, China, Columbia, Costa Rica, Croaţia, Cuba, Estonia, Ecuador, Insulele Feroe, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Polonia, România, Taiwan şi SUA.