Societatea civilă despre problemele comunităţii gay (LGBT) din România

Florin BUHUCEANU, vicepreşedinte ACCEPT
Iustina IONESCU, Centrul de Resurse Juridice Bucureşti

„Patriarhii biblici erau poligami. În Evul Mediu occidental, uniunile religioase dintre doi bărbaţi şi două femei nu erau o practică cu totul neobişnuită. Astăzi, legislaţia permite divorţul şi dreptul de a te recăsători, ceea ce fondatorul religiei creştine a condamnat fără echivoc. Nici familia ca atare nu mai este ceea ce era odată, ea este ceea ce decide să fie. Se trăieşte împreună sau separat. În aceeaşi ţară sau pe continente diferite. Au copii pe cale naturală sau creaţi prin tehnici de reproducere asistată, ori nu au deloc copii. Sunt familii monogame ori deschise. În fine, sunt familii heterosexuale şi familii formate din persoane de acelaşi sex.

Există, în societatea românească actuală, gay şi lesbiene care trăiesc împreună, se „căsătoresc”, întemeiează familii, cresc copii. E drept, aceste familii sunt puţin ori deloc vizibile. Există, dar drepturile acestora nu le sunt legal recunoscute. Copiii lor nu beneficiază de drepturi. Nu le sunt recunoscute drepturi patrimoniale legate de dobândirea şi împărţirea proprietăţii comune, a creditelor şi a datoriilor comune; dreptul la pensie de întreţinere; drepturi succesorale; dreptul la pensie de urmaş sau ajutor social, ca şi dreptul la compensaţii, în cazul morţii unuia dintre parteneri; dreptul de a decide de urgenţă cu privire la soarta partenerului, în cazul în care viaţa acestuia este în pericol; dreptul de a continua contractul de locaţiune după moartea partenerului, dacă acesta a fost singurul proprietar. Nu puţine dintre aceste familii gay decid să emigreze, căci statul român nu le asigură şi garantează drepturi fundamentale.

Nici în afara României situaţia nu este neapărat simplă, măcar dacă e să ne amintim ponderea pe care au avut-o în societatea americană dezbaterile privitoare la căsătoria gay, în plină perioadă electorală. Totuşi... există o dezbatere şi încă una foarte intensă, dreptul de a beneficia de o relaţie de cuplu protejată şi recunoscută de stat este luat în serios. Realitatea că există cupluri de gay şi lesbiene care formează familii stabile obligă la schimbări de legislaţie. Curtea Supremă a Canadei arată într-o hotărâre din decembrie 2004 că: Acum câteva secole, se înţelegea căsătoria ca fiind posibilă doar pentru cupluri de sex opus. Recunoşterea căsătoriilor gay în câteva jurisdicţii din Canada, cât şi în ţări europene contrazice afirmaţia că această situaţie este valabilă şi astăzi.

Dacă în unele ţări schimbarea a survenit în urma unei decizii judecătoreşti, în altele, o scurtă precizare legislativă a permis statuarea căsătoriei gay. Spania, de pildă, a introdus următorul articol în legislaţia sa: Căsătoria trebuie să aibă aceleaşi cerinţe (condiţii) şi efecte, indiferent dacă persoanele implicate sunt de acelaşi sex sau sunt de sex diferit.

Jurisprudenţa unor state a admis că nerecunoaşterea căsătoriei gay reprezintă o formă de discriminare pe criteriul orientării sexuale. În cauza Goodridge v. Department of Public Health s-a observat că împiedicarea căsătoriei între două persoane de orientare homosexuală este rezultatul unor prejudecăţi ale membrilor societăţii. În continuare, Curtea Supremă a Statului Massachusetts a hotărât că limitarea protecţiei, a beneficiilor şi a obligaţiilor căsătoriei civile, exclusiv pentru cuplurile de sex opus, încalcă premisele respectării libertăţii individului şi ale egalităţii în faţa legii, garantate prin Constituţia Statului Massachusetts.

În plus, când Senatul a cerut un aviz în legătură cu posibilitatea introducerii uniunilor civile (parteneriatului civil) pentru cuplurile homosexuale, în locul legalizării instituţiei căsătoriei gay, Curtea a afirmat, în mod neechivoc, că uniunile civile nu pot oferi cuplurilor de acelaşi sex întreaga egalitate cerută de Constituţie. Mai mult, Curtea a argumentat că, prin crearea unei instituţii separate, doar pentru cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, s-ar produce efectul menţinerii şi încurajării stigmei şi excluderii interzise de Constituţie: „Istoria naţiunii noastre a demonstrat că separat înseamnă foarte rar, dacă nu chiar niciodată, egal”.

Şi Canada, şi ţările din Europa care au legalizat căsătoria gay şi-au justificat decizia pe motivul eliminării discriminării pe criteriul orientării sexuale. Acest argument juridic, precum şi cel al eliminării statutului de cetăţeni de clasă inferioară pentru persoanele de orientare homosexuală, au devenit vehiculele principale pentru obţinerea dreptului la căsătorie pentru cuplurile gay. Este societatea românească însă aptă să răspundă unor asemenea argumente? Sunt instanţele din România curajoase şi suficient de experimentate pentru a da decizii, precum cele invocate mai sus? Nu ştim. Ştim însă că societatea se schimbă alert. Până la urmă, este doar o chestiune de timp, până când căsătoriile între persoane de acelaşi sex vor deveni posibile în România.”
(Dilema veche, 14 octombrie 2005)

Cristian GHINEA, editorialist român la Dilema veche şi Cotidianul

„Homosexualul generic devine destrăbălat, instabil, drogat, bolnav de SIDA etc. De fapt, cele mai multe cupluri homosexuale sunt stabile şi bazate pe legături emoţionale, ca şi în cuplurile heterosexuale. Dar încearcă să explici aşa ceva unui popor cvasi-rural care vede la televizor bărbaţi cu zorzoane cerând drepturi politice cu gesturi languroase către trecători”
(Dilema veche, 9 iunie 2006)

Prinţesa Briana CARAGEA

„Îmi pare foarte rău că sunt singura persoană cunoscută care le ia apărarea homosexualilor. În lumea în care trăim, oamenii sunt extrem de încuiaţi. Ştiu sigur că există persoane publice care le-ar lua apărarea acestor oameni, dar nu o fac de teamă să nu-şi strice imaginea. În ţara asta, majoritatea oamenilor au o mentalitate greşită în ceea ce-i priveşte pe homosexuali şi nu înţeleg de ce. Cred că ar trebui să ne intereseze ceea ce fac oamenii în societate, şi nu ce preferinţe au în materie de sex. Nu ştiu de ce există discriminarea asta faţă de homosexuali, atât timp cât orientarea sexuală este problema fiecăruia. Nu e treaba noastră ce fac ceilalţi în pat şi cu cine!”
(Gardianul, 5 noiembrie 2007)

Dragoş BUCURENCI, scriitor, prezentator Tv („Cultura libre”, TVR 1), director al Asociaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta”

„Ca să nu treacă, Doamne fereşte, clasa la toleranţă nici anul acesta, câţiva tineri mai catolici decât Papa au repoziţionat România pe hartă uşor mai la Est decât ne-am fi dorit. Incidentele violente de la Marşul Gay au apropiat Bucureştiul de Moscova cu aceeaşi distanţă cu care l-au depărtat de Bruxelles.

În acest timp, majoritatea intelectualilor şi a formatorilor de opinie au adoptat vechea politică „no comment” a struţului care nici ortodoxie n-a mâncat şi căruia nici gura nu-i miroase.
Din punctul meu de vedere, există o homofobie contondentă şi există o homofobie latentă, iar cea din urmă nu este decât o condiţie necesară pentru că prima să-şi poată trăi manifestările hâde în stradă.

Atunci când nu se întâmplă să ai prieteni gay sau când nu te-ai întâlnit niciodată în viaţă cu o experienţă sexuală cu o persoană de acelaşi sex, e confortabil să refuzi să ai o opinie despre orientările sexuale. Dar atunci când un homosexual este atacat în numele valorilor creştine sau al tradiţiilor naţionale, nu te poţi refugia comod într-o deliberare perpetuă. A nu lua partea victimei înseamnă a încuviinţa agresiunea.

În loc să dezbatem fariseic despre sursele culturale sau genetice ale homosexualităţii, am câştiga infinit mai mult dacă ne-am privi în oglindă şi ne-am chestiona cu privire la fricile care ne bântuie când ne refugiem în spatele unor cuvinte pline de ură ca „perversiune”, „deviaţie”, „degeneraţi”, „poponari”, „bulangii”.

Ce neîmpliniri în viaţa sexuală, ce castrări simbolice, ce respingeri politicoase, dar ferme, ce dimensiuni ruşinoase, ce încheieri precipitate ne împing în afara vieţii noastre de cuplu şi ne fac să privim cu ochiul soacrei în cuplul de lângă noi?

Cât de jalnică trebuie să ne fie viaţa erotică şi sentimentală încât să ne refugiem din faţa evidenţei sărăcăcioase, judecând evidenţa copleşitoare a altora?

Poate că nouă ne lipsesc iubirea, dorul, plăcerea, dar cel puţin cuplul acela de bărbaţi sau de femei care le trăieşte va merge în Iad... Teribilă consolare, într-adevăr...

Când homofobia latentă le cere bulangiilor să-şi trăiască viciul în casele lor, cei mai educaţi dintre noi am face bine să ne imaginăm o clipă umanitatea lipsită de contribuţia miilor de bulangii de geniu care au punctat istoria civilizaţiei, de la Platon la Shakespeare, la Michelangelo şi la Ceaikovsky.

Când bulangiii sunt ostracizaţi la şcoală, la locul lor de muncă, când sunt supuşi abuzurilor forţelor de ordine în aresturi, săli de judecată şi în penitenciare în numele dictaturii majorităţii, am face bine să ne aducem aminte de particularităţile sufleteşti care ne fac pe fiecare dintre noi nişte minoritari în luptă cu o majoritate insensibilă. Când bulangiii sunt atacaţi în numele unei credinţe a iubirii, mai creştineşte ar fi să le luăm partea celor obidiţi şi să ne aducem aminte că Hristos a predicat în compania prostituatelor.

Dar probabil că puţini dintre formatorii de opinie sunt gata să sacrifice audienţele şi popularitatea pentru o asemenea luare de poziţie. Cu Prinţesa Caragea sper totuşi că începe sfârşitul epocii indecişilor şi a caldiceilor.

Spune-mi sincer, între un neonazist şi un bulangiu ce-ai alege?”
(Blogul lui Dragoş Bucurenci, 18 iunie 2007)

Andrew CALIMACH, scriitor american de origine română

„Este foarte important, din punctul meu de vedere, ca oamenii să aibă dreptul la liberă asociere şi, dacă vor să trăiască împreună şi vor să îşi ia acest angajament, să aibă libertatea să o facă, indiferent de ce sex au. Dar, dacă asta ar trebui numit „mariaj” sau să aibă alt nume, pentru mine personal este mai puţin important. Ce este important este să îţi poţi trăi viaţa în mod legitim, să fii recunoscut de autorităţi cu drepturile care ţi se cuvin ca partener în această relaţie legitimă, iar dacă aceasta este numită altfel decât căsătorie, nu văd nicio problemă. Spre exemplu, există o tradiţie în Biserică Ortodoxă estică, numită „adelphopoeia”. Este o slujbă religioasă pentru unirea a doi bărbaţi sau a două femei. „Adelphopoeia” este o denumire în greacă care s-ar putea traduce prin „crearea frăţiei”. Această ceremonie a fost folosită timp de multe secole pentru exact astfel de uniuni; a fost folosită în Grecia, a fost folosită în Albania şi poate şi în alte regiuni. Nu ştiu care este istoricul relaţiei pe care noi o numim „frăţie de cruce”, aş fi curios să aflu, dar ştiu că relaţia de adelphopoeia a existat foarte mult timp, până în secolul trecut. În Albania se numeşte „delameria”, „contractare de frăţie”, şi are exact această funcţie. Deci, nu are importanţă ce nume îi dai; ce contează este să poţi trăi legitim, cu capul sus, şi să fii recunoscut de guvern şi de legi şi să ai drepturile tale că partener într-o relaţie. Cum se numeşte nu contează şi poate, din punctul meu de vedere, ar fi mai bine să nu se încalce acest domeniu al mariajului. De ce să nu păstrăm mariajul între bărbat şi soţie şi să creăm o altă relaţie, care să aibă alt nume, dar care să aibă drepturi şi obligaţii asemănătoare.”
(România liberă, 14 februarie 2008)

Silviu PRIGOANĂ, om de afaceri

„[...] Dar dacă Maximus vine acasă de mânuţă cu vreun Vasile, nu o să mă bag în fericirea lui.”
(Kiss News, 18 februarie 2008)

Mihail NEAMŢU, comentator Cotidianul

„Să fim rezonabili: nici un argument aprioric sau raţionament inductiv nu trimite la concluzia că, prin sine, orientarea homosexuală ar fi incompatibilă cu cele mai înalte chemări ale inteligenţei, cu hărnicia sau devotamentul pentru cauzele nobile ale zilei de mâine. De la înţeleptul Socrate (471–399 î.e.n) până la conservatorul Allan Bloom (1930-1992), din timpul liricei Sappho (sec. VII î.e.n) spre mai relaxata zodie a lui Oscar Wilde (1854-1900) sau veacul nefericitului Arthur Rimbaud (1854-1891), prieteniile homosexuale n-au împiedicat excelenţa artistică ori superlativul gândirii. Este totuşi dificil, dacă nu cumva stupid să afirmi că fără bisexualitatea discretă a împăratului Alexandru cel Mare (356-323 î.e.n.), Mediterana şi Orientul apropiat n-ar fi avut parte de cuceririle ştiinţifice ale elenismului.

Homosexualitatea nici nu suprimă, dar nici nu oferă garanţia civilităţii ori a geniului poetic, filozofic sau militar. Modernitatea occidentală a avut deci temeiuri să suspende discriminarea juridică a cetăţenilor cu alte preferinţe sexuale decât cele ale majorităţii (prevăzută de faimosul articol 200 al Codului penal al României socialiste). Stigmatizarea unui homosexual ca homosexual nu poate găsi justificări din perspectiva unei etici care recunoaşte caracterul inalienabil al libertăţii de asociere. Aceasta nu înseamnă că dezacordul faţă de practica şi prozelitismul de tip homosexual nu poate fi exprimat articulat, inteligent şi tăios.”
(Cotidianul, 14 aprilie 2008)

Costi ROGOZANU, comentator Cotidianul

„Mai întâi, ar fi spaima de corectitudine politică, explodată în România fără ca măcar acest gen de comportament să se fi propăşit vreodată pe aceste meleaguri. Apoi, ar fi spaima de „prozelitism”, ceea ce înseamnă că mulţi nu sunt de acord cu exhibiţionismul gay (cel mai mult îi sperie o paradă anuală cu trei-patru rătăciţi care cântă şi dansează). Nu vreau să mă apuc să fac bibliografii cu mari gânditori care au tratat corect „problema”. Aş spune doar că o oarecare agresivitate publică este firească în cazul unei minorităţi oprimate atâta timp (până în anii ’90 puteai face închisoare din cauza orientării sexuale). Aş adăuga că favoritismele din motive sexuale sunt la fel de blamabile şi în mediul gay şi în mediul hetero. Există gay decenţi, aşa cum există gay imorali, culmea, exact ca în lumea hetero. Nu mă interesează zona cool – nu cred că sunt mai mulţi gay acolo, poate sunt doar mai mulţi oameni care au găsit canale de exprimare liberă, mai multe decât în mediul de afaceri, de exemplu.

Apoi, ca un soi de concluzie preliminară, mă nedumeresc cei obsedaţi de păcatele corpului de tot felul, cei care inventariază cu atenţie alunecările în „imoralitate”. Plăcerea obţinută între doi parteneri de acelaşi sex nu are nici o legătură cu o conduită morală. Absolut niciuna.”
(Cotidianul, 14 aprilie 2008)

LOREDANA, artistă

„ [Ţi s-a reproşat că mergi în cluburi de gay şi de lesbiene.] Dar întotdeauna am avut fani printre ei. Cei mai înrăiţi fani şi cei mai credincioşi fac parte din aceste comunităţi. Când am cântat în Italia, au venit după mine. Cumpără discuri, bilete la concerte şi ştiu să se manifeste fără complexe. Sunt oameni ca toţi ceilalţi. E ca şi cum aş spune: „Nu vorbesc cu tine pentru că eşti prea grasă sau pentru că ai coşuri pe faţă“. Nu trebuie să vorbesc numai cu cei care au facultate, iar pe cei cu două clase să-i ignor, chiar să-i scuip. N-am fost niciodată omul ăsta şi nici nu o să fiu. Şi nu o să înţeleg niciodată oamenii care îi judecă pe alţii. Cum nici pe mine nu vreau să mă judece alţii, nici eu nu vreau să-i judec.”
(Cotidianul, 15 mai 2008)

Victor CIUTACU, redactor şef la Jurnalul Naţional

„Acțiunile Noii Drepte NU se bucură de nici un sprijin din partea mea. Dincolo de faptul că nu am absolut nimic împotriva comunității respective, cred că aș fi primul evreu din România care ar susține sau cauționa organizația care organizează mitingul [anti-gay].”
(HotNews.ro, 21 mai 2008)